Paradoxul situației: Filat îngerul păzitor a lui Ghimpu

Peste 50 de zile după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, negocierile politice dintre cele trei partide proeuropene din Republica Moldova, pentru reeditarea unei noi coaliții europene la Chișinău, au intrat în blocaj, cauzat de divergențele serioase dintre PDM și PL. Este evident că în Republica Moldova tot mai mult prinde contur un guvern minoritar format de coaliția PLDM-PDM, votat în parlament de PCRM.

În aceste condiții, liderul liberal, Mihai Ghimpu, a declarat „Viitorul proeuropean este în mâinile lui Filat. Este rolul PLDM, fiindcă fără PLDM nu poate să apară guvern minoritar. Dacă PDM merge în coaliție cu PCRM și PSRM atunci se schimbă cursul european, asta înseamnă maidan”.

Relația PLDM-PL impune câteva precizări:

– PLDM și PL sunt aliați interpartinici naturali și firești, aceste partide fiind proeuropene și filoromâne. Poate PL cu un caracter pro-român mai pregnant, datorită mesajelor unioniste, și cu o deschidere mai pronunțată pentru NATO, dar și cu o adeziune electorală înjumătățită față de cea a PLDM;

– Din păcate, din momentul creării AIE 1, relațiile interpersonale ale liderilor PLDM și PL s-au deteriorat foarte mult, ceea ce a avut repercusiuni grave asupra colaborării organice dintre cele două partide pentru edificarea viitorului european al Republicii Moldova;

– Când în vara anului 2011 liderul liberal-democrat, Vlad Filat, a pornit la război deschis (fără o pregătire serioasă și bine calculată) cu influența oligarhică în politica moldovenească, Ghimpu nu l-a susținut, situându-se în opoziție față de Filat. Ba mai mult, liderul liberal a făcut joncțiune cu adversarii președintelui PLDM, în așa mod, curmând tentativele de a diminua factorul oligarhic în Republica Moldova. Ne aducem aminte de „celebra” poziționare a lui Ghimpu în timpul acelui război: „Eu nu vreau să schimb omul lui P cu cel a lui F”;

– Ghimpu s-a poziționat straniu și în timpul crizei politice provocată de nefericitul incident din „Pădurea Domnească”. PL, chiar dacă l-a demis pe reprezentantul său de la conducerea Agenției „Moldsilva” (Ion Lupu), oricum, a rămas în opoziție față de Filat, care insista să fie elucidate toate detaliile legate de acel tragic incident;

– Ghimpu a provocat și contribuit din plin (deși nu a votat) la demiterea guvernului Filat 2, liderul liberal jucând vădit la 5 martie 2013 de partea PCRM și PDM;

– Deși Filat avea mai multe motive de răzbunare, totuși, el în primăvara lui 2013 și-a stăpânit mânia, în detrimentul imaginii sale politice, și l-a înaintat pe Iurie Leancă la conducerea executivului pentru a evita alegerile parlamentare anticipate (cu consecințe dezastroase pentru viitorul european al Republicii Moldova). Atunci, Ghimpu lovea necontenit în Filat și a refuzat să voteze guvernul Leancă, satisfăcându-și, mai degrabă, propriile frustrări decât gândindu-se cu adevărat la viitorul european al țării noastre;

– În toate perioada cât Ghimpu s-a aflat în opoziție, el a lovit cu predilecție în Filat, iar când în vara anului trecut a început campania mediatică împotriva liderului liberal-democrat, a susținut-o cu exces de zel. Filat a fost ținta preferată a lui Ghimpu și în campania electorală, el numărându-se printre autorii scăderii scorului electoral al PLDM de 32 la 23 de mandate (pe când PL a crescut doar cu un mandat – de la 12 la 13);

– Aceste atacuri la adresa lui Filat nu au contenit nici în perioada negocierilor postelectorale: „Alianța cu PCRM e hotărâtă demult, numai că le trebuie PL-ul ca să arate și societății, și europenilor, că ei vor o guvernare proeuropeană, doar că, iată, nu vrea PL”. Dacă ar fi fost așa, atunci conducerea parlamentului ar fi fost aleasă încă de miercuri, 21 ianuarie, iar PLDM nu ar fi solicitat întreruperi ale ședinței pentru a mai câștiga o zi pentru negocieri. Se creează impresia că PLDM mai mult dorește ca PL să fie la guvernare, decât și-o doresc acest lucru însuși liberalii;

– Ghimpu niciodată nu a recunoscut aportul PLDM la realegerea lui Dorin Chirtoacă, în vara lui 2011, pentru cel de-al doilea mandat în fruntea municipiului Chișinău. Fără a diminua din calitățile și potențialul politic al primarului general, fără susținerea liberal-democrațiilor victoria acestuia ar fi fost foarte dificilă.

În concluzie, relația firească dintre PLDM și PL pentru viitorul european al Republicii Moldova a fost serios afectată de factorul subiectiv interpersonal. După ce ani în șir a lovit dur și nemilos în Filat, Ghimpu s-a trezit la cruda realitate – că viitorul european al Republicii Moldova poate fi făurit doar cu PLDM și, doar cu PLDM, PL poate fi la guvernare. Paradoxul situației: peste noapte „demonul” Filat s-a transformat în „înger păzitor” pentru Ghimpu.

Însă soarta politică iarăși îl condamnă pe Filat să facă o alegere deloc populară. Din cauza comportamentului necugetat al lui Ghimpu în procesul negocierilor pentru constituirea AIE 3, PLDM este forțat, de împrejurări și de prioritatea absolută care constă în păstrarea pentru Republica Moldova a perspectivei europene, să accepte ideea guvernului minoritar, pentru a salva Moldova de alegeri parlamentare anticipate, cu probabilitate înaltă de victorie în ele a forțelor antieuropene și antinaționale. 

Comentariu publicat pe www.politicon.md

Maidanul, Iohannis și vizionarismul lui Filat

În decembrie 2013, când președintele PLDM, Vlad Filat, a mers la Kiev pentru a se solidariza cu protestatarii de pe „Euromaidan”, în Republica Moldova foarte mulți l-au criticat și acuzat pe liderul liberal-democraților de imprudență și de comiterea unei gafe politice de proporții. Astfel de voci au răsunat chiar și din interiorul PLDM. Până la urmă, anticipația și vizionarismul lui Filat i-au făcut bine, atât PLDM în particular, cât și Republicii Moldova în general.

Într-un anumit fel, istoria s-a repetat și în cazul lui Klaus Iohannis. Deși mai multă lume l-a povățuit să fie mai prudent și să nu se implice plenar în susținerea primarului Sibiului în cursa pentru Cotroceni, ci să încerce să manevreze cât se poate de imparțial între Ponta și Iohannis, Filat a dus fără ezitări și principial „corabia” PLDM în albia politică trasată de popularii europeni, susținându-l pregnant pe Iohannis. O asemenea abordare vizionară a prezidențialelor din România s-a dovedit a fi importantă și reparatorie din punct de vedere politic, mai ales pe fundalul politicei de mangoseală etalate de premierul Leancă în acțiunile sale de susținere a lui Ponta.

Ca și în cazul evenimentelor de la Kiev, după alegerea candidatului Alianței Creștin-Liberale (ACL) în funcția de președinte al României, principialitatea lui Filat a dat încă o dată „roade”, aducând beneficii politice pentru PLDM și Republica Moldova. În această situație, foarte mulți simpatizanți ai PLDM au înțeles, o dată în plus, rolul pe care îl are Filat în partidul pe care l-a creat, dar și inutilitatea polemicilor, induse conștient în percepția opiniei publice, privind decizia ca președintele Filat să conducă lista electorală a liberal-democraților, iar prim-vicepreședintele Leancă să ocupe poziția a doua.

Vlad Filat nu este un politician fără cusur, însă la momentul actual, în condițiile ajunului alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, cu impact crucial asupra destinului Republicii Moldova, este necesar de scos în evidență calitățile politice forte ale unuia dintre cei mai prolifici politicieni moldoveni care în ultimii 4-5 ani a determinat decisiv mișcarea Republicii Moldova pe calea integrării europene și care, cu siguranță, poate determina acest curs european și în următorii ani.

Tot atât de evident este faptul că în ciuda încercărilor de denigrare a imaginii politice a liderului liberal-democrat de către oponenții și dușmanii săi politici, inclusiv de către cârcotașii din tabăra proeuropeană din Republica Moldova, faptele reale vorbesc despre altceva:

1. Meritul incontestabil al lui Vlad Filat este crearea și consolidarea PLDM, partid căruia îi aparține principalul merit în întreruperea dominației politice a lui Voronin și a PCRM pe scena politică moldovenească;

2. PLDM în frunte cu Filat a fost animatorul și catalizatorul principal al procesului de creare a alianțelor proeuropene în Republica Moldova după 2009;

3. De la bun început, din momentul constituirii Alianței pentru Integrare Europeană în 2009, Filat a ignorat conștient cea mai comodă funcție politică la care avea tot dreptul ca lider al celei mai numeroase fracțiuni parlamentare din arcul de guvernământ – spicher al parlamentului (care i-ar fi adus automat și funcția de președinte interimar a țării) –, asumându-și cea mai dificilă funcție, riscantă în plan politic, dar cea mai responsabilă – de prim-ministru al guvernului Republicii Moldova;

4. Deja la prima etapă a guvernării pro-europene, sub conducerea lui Filat, guvernul a depășit cu succes situația critică a unui deficit bugetar enorm rămas moștenire după comuniști și a garantat creșterea economică a țării în condițiile crizei economice mondiale și regionale;

5. În noiembrie 2010, sub conducerea lui Filat, PLDM și-a dublat numărul de mandate la scrutinul electoral parlamentar anticipat, astfel punând capac definitiv monopolului politic al comuniștilor în societate și devenind forța motrice a guvernării proeuropene din Republica Moldova;

6. Încă pe timpul primului guvern, Filat a înțeles necesitatea limitării maxime a factorului oligarhic în structurile guvernării ale Republicii Moldova. După 2010 meritul lui Filat a fost că a început atacul frontal împotriva influenței oligarhiei asupra guvernării. Și chiar dacă acest atac nu a fost suficient de bine pregătit, prin însăși declanșarea lui, Filat a sensibilizat opinia publică despre pericolul oligarhizării politicului moldovenesc. Președintele PLDM nu a reușit, deocamdată, să înfrângă oligarhia moldovenească, însă prin acțiunile sale a scos oligarhatul din umbră și l-a prezentat opiniei publice în toată „splendoarea” lui hidoasă. Din acel moment, Filat a devenit un dușman principial al oligarhiei moldovenești;

7. În calitate de prim-ministru al guvernului Republicii Moldova, Filat s-a manifestat ca un manager talentat, care a pornit o serie de proiecte de infrastructură de durată și care au început să dea rezultate abia spre sfârșitul mandatului actualei guvernări: construcția și reparația drumurilor, școlilor, grădinițelor, spitalelor etc. Guvernul Filat și-a manifestat exemplar capacitățile manageriale în toamna anului 2010, când în termeni-record, a luat situația sub control și a lichidat rapid toate consecințele inundațiilor din lunca Prutului din vara aceluiași an (acțiune pe care de altfel, guvernul nici nu era obligat s-o întreprindă);

8. Prin acțiunile sale interne și externe, guvernele Filat 1 și 2 au pregătit și asigurat succesele europene ale Republicii Moldova, finalizate de guvernul Leancă: semnarea Acordului de Asociere cu UE, obținerea regimului liberalizat de vize și crearea zonei de liber schimb economic Republica Moldova-Uniunea Europeană. În acest sens, ex-premierul Filat e unul dintre principalii arhitecți ai cursului european al Republicii Moldova;

9. Guvernele Filat 1 și 2 au pus bazele politice și diplomatice de depășire a crizei în relațiile moldo-ruse. Filat s-a implicat personal pentru a evita dereglările care s-au produs în timpul guvernării lui Voronin în relațiile complicate cu Moscova. Tot guvernelor conduse de Filat le aparține meritul unor relații non-violente cu regiunea transnistreană secesionistă. Aceste politici au fost continuate și de guvernul Leancă;

10. Lui Filat personal îi aparține meritul depășirii crizei politice provocate de evenimentele din „Pădurea Domnească”. Chiar dacă aceste evenimente s-au soldat cu căderea guvernului Filat 2, ele nu au degenerat în alegeri parlamentare anticipate și nu s-au soldat cu revenirea inevitabilă a comuniștilor la guvernarea Republicii Moldova. Prin denunțarea acordului de constituire a AIE 2, Filat a deschis drumul pentru resetarea politică a guvernării proeuropene, care se găsea într-o criză profundă după evenimentele din „Pădurea Domnească”, și a contribuit decisiv la depășirea ei prin afirmarea guvernului Leancă. Prin această decizie politică riscantă, dar categoric productivă după cum a arătat evoluția lucrurilor, Filat și-a pus la bătaie propria carieră politică, însă păstrând, cu acest preț, cursul european și crearea condițiilor necesare pentru asigurarea succeselor europene ale Republicii Moldova în viitor. În această situație, Filat a dat dovadă de o responsabilitate politică majoră;

11. Indiferent de faptul că imaginea publică a liderului PLDM este constant supusă unei denigrări masive în mass-media aservită rivalilor și dușmanilor lui politici, prin acțiunile și prezențele publice active, Filat continuă se se mențină în topul celor mai influenți politicieni moldoveni, cu perspective clare de viitor;

12. În calitate de lider de partid, Filat menține constant PLDM printre cele mai influente partide din Republica Moldova, cu un potențial distinct de lider incontestabil al partidei proeuropene din țara noastră.

În concluzie, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, PLDM condus de Vlad Filat va înregistra indiscutabil cel mai bun scor dintre toate partidele proeuropene, asigurând în acest mod condițiile reeditării unei guvernări proeuropene.  Pentru Republica Moldova cea mai bună opțiune ar fi o victorie clară și fără echivoc a PLDM la aceste alegeri. În acest caz, putem prognoza cu certitudine accelerarea rapidă a Republicii Moldova pe calea integrării europene, cu reforme profunde în toate domeniile: social, economic, justiție etc. Însă, indiferent de posibilele oscilații ale scorului electoral al PLDM la apropiatele alegeri, putem pronostica cu certitudine că în viitorul previzibil, Vlad Filat va rămâne unul dintre cei mai importanți și influenți politicieni din Republica Moldova. De noi, de alegători, depinde dacă pe data de 30 noiembrie vom folosi la maxim, în interesul nostru comun, capacitățile politice și manageriale ale liderului liberal-democrat, dar și ale întregii echipe PLDM.

Desemnarea lui Leancă și ambiția lui Filat

Lansarea oficială a PLDM în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie a clarificat câteva momente referitoare la liberal-democrați:

1. La o privire superficială, dar și la una mai detaliată, echipa PLDM pare cea mai impunătoare dintre cele înscrise în cursa electorală. Desigur, pe listă sunt persoane, care la o abordare extrem de minuțioasă, poate provoca anumite critici. Dar chiar și așa, impresia pe care o lasă lista PLDM este consistența echipei.

2. Din start au fost clarificate și minimalizate anumite posibile animozități pe parcursul campaniei electorale – Iurie Leancă va fi candidatura PLDM pentru funcția de prim-ministru în cazul participării liberal-democraților la actul guvernării după alegerile din 30 noiembrie.

3. În același timp, Vlad Filat este nr.1 în PLDM. Cu toate speculațiile mediatice care au avut scopul trecerea în plan secund a liderului liberal-democrat, așteptările răuvoitorilor nu au fost satisfăcute.

În general, în ultimele luni, evenimentele din PLDM au provocat discuții controverse. S-a insistat masiv asupra unui presupus conflict dintre Leancă și Filat, generat de ambiția, vanitatea și gigantomania care, chipurile, îl macină permanent pe cel din urmă. Realitățile politice din ultimele săptămâni au făcut să combată „fanteziile” strategice ale pretinșilor comentatori, care au făcut tot ce au vrut, doar analiză politică deloc.

Ce l-a făcut pe Filat să acționeze în contrasens așteptărilor oponenților săi, pe lângă faptul că desemnarea candidaturii lui Leancă la funcția de prim-ministru este o mișcare politică inteligentă a liderului PLDM? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar de făcut o radiografie retrospectivă a evoluției carierii politice a lui Vlad Filat după anul 2005 și de analizat relația cauzală Filat-PLDM.

Insist să afirm că cea mai mare realizare a politicianului Vlad Filat până acum este crearea și consolidarea PLDM, partid care într-o perioadă foarte scurtă de timp s-a transformat în forța motrice a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Mulți dintre oponenții și contestatarii lui Filat afirmă că, de fapt, lansând în anul 2007 proiectul politic PLDM, astăzi el „culege roadele” muncii unei întregi echipe, lansați atunci în viața politică. Totuși, risc încă o dată să afirm că fără Filat succesul politic al PLDM nu ar fi avut loc. Țin să argumentez:

1. Filat a sesizat exact momentul oportun desprinderii de PDM și lansarea proiectului PLDM. La acea perioadă, în societatea moldovenească „s-au copt” premizele apariției unei forțe politice de centru-dreaptă puternice, cu un caracter pregnant proeuropean. Spre deosebire de alții, Filat nu numai că a sesizat corect acest moment, dar a și coagulat în jurul său o echipă politică valoroasă, capabilă de victorie.

2. Energia lui Filat a fost definitorie în succesul proiectului liberal-democrat. Indiscutabil, aportul altor membri-fondatori ai PLDM la succesul proiectului politic a fost unul considerabil, însă ei au fost coagulați toți împreună anume de Filat. Este simptomatic faptul că, după plecarea unor membri-fondatori din PLDM, nici unul din ei nu s-a realizat în politică pe cont propriu, chiar dacă cineva dintre ei a devenit ulterior lider de partid. Ba mai mult, calitatea listei PLDM pentru alegerile din 30 noiembrie, încă o dată în plus, atestă faptul că Filat are capacitatea menținerii și renovării echipei.

După crearea PLDM, următoarea mișcare politică de anvergură a lui Vlad Filat a fost asumarea funcției de prim-ministru al guvernului Republicii Moldova, la acel moment țara răvășită de criză și cu grave antecedente comuniste. În 2009, Filat a avut opțiunea să-și aleagă cea mai comodă funcție pentru continuarea carierii politice – spicher al parlamentului, care i-ar fi adus și funcția de președinte interimar al țării. Totuși, președintele PLDM a preferat să-și asume rolul de conducător al executivului, cu toate riscurile inerente ale acestei funcții (un deficit de buget de proporții, lăsat moștenire de comuniști ,în condițiile unei alianțe de guvernare eterogene, șubrede și pline de contradicții interne).

Orice s-ar spune despre cei trei ani și jumătate de guvernare Filat (septembrie 2009 – mai 2013), anume atunci Republica Moldova s-a înrădăcinat profund în solul integrării europene. În linii mari, în perioada 2009-2013 au fost pavate și pregătite condițiile succeselor europene ale Republicii Moldova din anul 2014 – Acordul de Asociere, liberalizarea regimului de vize și crearea zonei de liber schimb economic cu Uniunea Europeană.

Adevărat este și faptul că în calitate de șef de guvern, Filat a avut ezitări supărătoare, iar uneori, a comis chiar și gafe impardonabile. În special acest lucru se referă la lupta lui Filat, în calitate de prim-ministru al guvernului, cu fenomenul oligarhic din Republica Moldova. Lui îi aparține meritul incontestabil de declanșare a războiului împotriva dominației oligarhice în Moldova, însă tot el este responsabil pentru estimarea greșită a capacității de ripostă a oligarhatului moldovenesc, fapt care l-a făcut să bată în retragere, repliindu-se pentru „timpuri mai bune”.

Lupta cu oligarhatul l-a costat pe Filat funcția de prim-ministru al guvernului. Însă nu această lovitură a fost cea mai dureroasă și periculoasă pentru Filat. Răfuindu-se cu președintele PLDM pentru începutul războiului împotriva sa, oligarhatul i-a aplicat o lovitură, consecințele căreia încă până astăzi nu pot fi evaluate în totalitate – atacul mediatic asupra persoanei Filat, care a fost și este acuzat de corupție de înșiși părinții fenomenului corupției moldovenești. Mass media subordonată oligarhatului a denigrat pantagruelic imaginea liderului libera-democrat, folosind în acest scop și unele instituții de stat, care, la fel, au lovit în Filat, cum ar fi „celebra” decizie a Curții Constituționale din 22 aprilie 2013.

Acest atac mediatic masiv la adresa lui Filat, care continuă și astăzi, atestă faptul că anume el este identificat pe scena politică moldovenească în calitate de principal pericol împotriva instituției oligarhiei. Anume din această cauză, încercarea președintelui PLDM din februarie 2013 de a reforma alianța de guvernare, prin suspendarea acordului de constituire a AIE 2, a fost calificată de toată mass media și bloggerimea dependentă de oligarhat drept „greșeala politică fatală” a lui Filat. În realitate, în calitate de prim-ministru al guvernului Republicii Moldova, Filat a limitat la maximum posibil influența oligarhiei asupra sistemului politic moldovenesc, chiar și cu prețul propriei demisii. Prin suspendarea acordului AIE 2, Filat a deschis drumul resetării alianței de guvernare, creării condițiilor propice pentru depășirea crizei politice provocate de evenimentele din „Pădurea Domnească” și investirii guvernului Leancă, care, la rându-i, a dus la bun sfârșit apropierea Republicii Moldova de UE.

Cu toate că a fost privat, în aprilie 2013, de a reocupa funcția de șef al cabinetului de miniștri, Filat a rezistat „ispitei” de a se război și de ai nimici pe dușmanii săi din mediul oligarhic, făcând alianță cu comuniștii. Prețul acestei alianțe ar fi fost nu numai dispariția de pe scena politică a rivalilor săi, dar și alegeri parlamentare anticipate, cu victoria previzibilă a PCRM. În aceste condiții, Filat a preferat să păstreze cursul european al Republicii Moldova, care ar fi fost periclitat de o eventuală victorie a comuniștilor moldoveni la alegerile parlamentare anticipate, cu păstrarea tuturor metehnelor oligarhice ale sistemului politic moldovenesc.

Asocierea și integrarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este unica șansă de salvare a sistemului politic moldovenesc. Împotriva europenizării autentice se pronunță oligarhatul moldovenesc, dar și forțe din afara țării. Lovindu-se în Filat se dorește slăbirea PLDM în calitate de cea mai puternică forță proeuropeană din Republica Moldova. Faptul că Vlad Filat, într-un mod firesc, și-a păstrat poziția de lider al PLDM, dar în același timp partidul l-a desemnat pe prim-vicepreședintele Iurie Leancă la funcția de prim-ministru, exprimă pregnant primatul proiectului european al Republicii Moldova în detrimentul altor preferințe de ordin personal ale lui Vlad Filat.

Președintele PLDM nu este și nici nu a fost „poartă de biserică”. Activitatea lui politică, în mai multe momente, merită și trebuie criticată. Dar tot atât de adevărat este faptul că Filat este „motorul” celei mai puternice forțe proeuropene din Republica Moldova, capabilă să europenizeze țara noastră. Da, Filat este un politician ambițios, dar nu o singură dată a dat dovada faptului că în momentele decisive cedează din interesele politice egocentriste în favoarea celor prioritare pentru Republica Moldova.

Analiză publicată pe www.politicon.md

Integrarea europeană a Republicii Moldova – de la abstract la real

La 7 mai 2009, la Praga, Uniunea Europeană a lansat Parteneriatul Estic – proiect instituțional care se referă la vecinii post-sovietici de la estul frontierelor UE. Scopul major al Parteneriatului Estic este scoaterea celor șase state post-sovietice de la periferiile Europei din meandrele tranziției spre democrație. Conducerea comunistă a Republicii Moldova de atunci s-a arătat reticentă la inițiativa Bruxellesului, mai degrabă criticând-o, decât susținând-o. La momentul respectiv, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a numit Parteneriatul Estic drept un CSI 2.

După alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, nouă guvernare venită la cârma Republicii Moldova și-a propus drept scop major apropierea Moldovei, prin intermediul mecanismelor instituționale ale Parteneriatului Estic, de Uniunea Europeană. Indiscutabil, scopul actualului ciclu politic, demarat după 29 iulie 2009, a fost realizat. Ceea ce mulți considerau drept o utopie în 2009, 2010, 2011, 2012 și chiar în 20013 s-a produs – Republica Moldova este stat asociat al Uniunii Europene, cetățenii moldoveni circulă liber în spațiul comunitar, iar mărfurile moldovenești au primit acces liber pe piața europeană. Dacă la începutul anului 2009 o parte din cetățenii Republicii Moldova se rugau ca statul nostru să aibă semnat cu România Acordul privind micul trafic de frontieră, atunci astăzi nimeni nici nu-și mai amintește de acest document.

La 30 noiembrie 2014, în Republica Moldova se finisează ciclul politic început la 29 iulie 2009. După 30 noiembrie, Republica Moldova va intra într-un nou ciclu politic. Realizările obținute de guvernările de la Chișinău între anii 2009-2014 reprezintă doar începutul procesului de  europenizare și modernizare a Republicii Moldova, a cărui finalitate logică trebuie să fie integrarea celui de-al doilea stat românesc în Uniunea Europeană. Pentru aceasta este nevoie de continuitate. Dacă ne uităm la experiența statelor din Europa Centrală și de Sud-Est care au devenit membre ale UE, atunci deducem următorul traseu cu trei repere majore – asociere, țară-candidat și integrare.

Între anii 2009-2014, primul obiectiv – asocierea – a fost atins de către Republica Moldova. Logic, pentru ciclul politic 2014-2018 urmează să obținem statutul de țară-candidat la aderare la UE. Poate sună prea tare, dar acest obiectiv este unul perfect realizabil. Republica Moldova trebuie să intensifice și aprofundeze reformarea domeniilor prevăzute în Acordul de Asociere, semnat de statul nostru cu UE la 27 iunie.

Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 vor fi un adevărat referendum pentru vectorul de dezvoltare a Republicii Moldova. Din păcate, populația teritoriului dintre Prut și Nistru este încă divizată la mai multe aspecte, inclusiv și privind vectorul de dezvoltare a țării. Este foarte important ca partidele proeuropene din Republica Moldova să vină în campania electorală „păstrându-și rândurile”, cu angajamente clare în fața populației.

Din cele trei mari partide proeuropene – PDM, PLDM și PL – din Republicii Moldova, deocamdată doar PLDM a venit cu plan explicit de europenizare și modernizare a țării, cu un reper cronologic clar fixat de integrare a Moldovei în UE – anul 2020. La moment, PDM este mai mult preocupat de procesele politice interioare de stabilire a listei electorale, iar PL, probabil, este în pregătirea apropiatului congres al partidului,la care și urmează a fi fixate obiectivele politice ale formațiunii la și după alegeri.

În Republica Moldova, partidele politice nu au mers pe calea partidelor de peste Prut, care au adoptat Declarația de la Snagov, un document care atesta acordul tuturor formațiunilor politice ca România să meargă pe calea integrării europene. Dar, cel puțin, partidele proeuropene din Moldova, înainte de alegeri, ar trebui să vină cu o declarație comună prin care își asumă angajamentul de a continua parcursul european după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, totodată stabilind următorul obiectiv major pentru viitorul ciclu politic – obținerea statutului de țară-candidat.

În ceea ce privește Planul 2020 al PLDM, el nu este un plan exhaustiv care prevede detaliile procesului de modernizare a Republicii Moldova. Dar acest plan este primul înaintat de o formațiune politică moldovenească care precizează modalitatea abordării problemei modernizării și fixează reperele cronologice ale integrării europene a Republicii Moldova – în 2016 obținerea statului de țară-candidat la aderare, în 2020 integrarea Moldovei în UE.

La noi, în spațiul dintre Prut și Nistru, integrarea europeană a fost folosită de către mulți drept o retorică politică frumoasă, dar și cu foarte mult populism. În anul 2014, după cinci ani de guvernări proeuropene la Chișinău, parcursul Republicii Moldova a căpătat contur real. Este deja timpul ca formațiunile politice moldovenești, cel puțin cele proeuropene, la aceste alegeri parlamentare, să vină în fața oamenilor cu planuri clare, bine articulate, de integrare europeană a statului nostru. Cum s-ar spune – de la vorbe (abstracte) la fapte (reale).

Comentariu publicat pe www.politicon.md

Cum îți tai singur craca (politică) de sub picioare

Săptămâna trecută a fost dat publicității sondajul sociologic efectuat de Baltic Surveys/The Gallup Organization, în perioada 7-27 iunie 2014, la comanda Institutului Internațional Republican. Cifrele partidelor care ar intra în parlament sunt următoarele: PCRM – 25%, PLDM – 18%, PDM – 10%, PL – 8%, PSRM și Partidul Nostru (Renato Usatîi) – câte 3%. Acest sondaj este unul optimist pentru partidele proeuropene din Republica Moldova, deoarece va face posibilă refacerea coaliției de guvernare în formula AIE.

Astăzi a fost prezentat un nou sondaj sociologic, efectuat în perioada 22 iulie-1 august 2014, realizat în cadrul serviciului OMNIBUS al CBS-AXA, în parteneriat cu Institutul de Politici Publice și ziarul Panorama. Rezultatele lui arată în felul următor: PCRM – 21%, PLDM – 12%, PDM – 6,5%, PL – 6,1% și Partidul Nostru – 6%.

Spre deosebire de precedentul sondaj, ultimul sondaj nu mai este atât de optimist pentru partidele proeuropene din Republica Moldova. Recentul sondaj denotă cu totul alte cifre, dar și cu totul alte posibile evoluții politice după alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Elementul nou al sondajului OMNIBUS al CBS-AXA este controversatul politician Renato Usatîi, care pentru prima dată în măsurările sociologice depășește baremul electoral.

Despre această persoana s-a vorbit, și probabil se va vorbi, foarte mult, însă „se vede de la o poștă” că el nu construiește un proiect politic autentic și independent. Nu contează cine stă în spatele acestui proiect politic, strategii Kremlinului sau interlopii fugari din Moldova în Rusia, dar este evident că el este o făcătură clasică a Moscovei, cu scopul de a bate în partidele proeuropene din Republica Moldova, în special în PLDM și în președintele acestui partid.

Deloc nu este întâmplător că anume PLDM și liderul lui Filat au devenit ținta principală a Moscovei. La etapa actuală, fără Filat nu poate fi PLDM, iar fără un PLDM puternic și influent nu poate fi o coaliție proeuropeană de guvernământ în Republica Moldova. De aceia, poate, în prim-fază, în perioada electorală, Usatîi să nu atragă atenția cuvenită privind primejdia la adresa cauzei europene, pe care o prezintă, însă valoarea estimativă a lui va crește în conturarea formulelor postelectorale. Fără doar și poate, „renații” vor participa la formarea doar a coalițiilor politice convenabile Moscovei.

Dacă sondajul realizat la comanda Institutului Internațional Republican a surprins perioada 7-27 iunie, una istorică pentru cauza europeană a Republicii Moldova, atunci cel al CBC-AXA a estimat perioada 22 iulie-1 august, când a demarat campania mediatică împotriva PLDM (și împotriva președintelui acestei formațiuni). De fapt, la noi, tot timpul, sondajele sociologice au provocat și au trezit, din mai multe motive, suspiciuni, însă sondajele atestă anumite tendințe de evoluție. Dacă se ne conducem de acest principiu, atunci atestăm că în preferințele electoratului scade ponderea partidelor proeuropene în favoarea celor antieuropene.

De aici, concluzia firească care se impune este că schimbarea trendului în defavoarea partidelor proeuropene este rezultatul campaniei mediatice anti-Filat=anti-PLDM. Cel mai important este faptul că, în pofida atacurilor dure, PLDM „a rămas pe picioare”, în schimb partenerii europeni ai liberal-democraților au început „să se clatine”, ajungând în zona incertitudinii electorale. Institutul de Analiză și Consultanță Politică „POLITICON”, nu o singură dată, i-a atenționat pe „proeuropeni” despre faptul că PLDM, cu toate greșelile comise, este liantul unei noi guvernări proeuropene în Republica Moldova. Cu toate riscurile de a fi acuzați încontinuu de partinitate față de PLDM, totuși, suntem obligați să reiterăm din nou necesitatea conștientizării de către toată lumea bună a momentului, că o guvernare proeuropeană în Republica Moldova poate fi reeditată doar cu un PLDM puternic, dar și asistat de parteneri viguroși.

În schimb, ce observăm, potențialii parteneri scad în preferințele electoratului pe fundalul campaniei mediatice anti-Filat=anti-PLDM. Desigur, că PLDM s-a schimbat mult ca componență și imagine în ultimii cinci ani. Și nu întotdeauna aceste schimbări au fost benefice partidului. Desigur, că Filat nu a fost și nu este „ușă de biserică”. Dar anume echipa PLDM, în frunte cu Filat, cu toate cusururile și neajunsurile lor, au contribuit decisiv la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, nu doar mimând sau creând impresia „visului european”, ci făcându-l unul real. Cel mai important, că cei care critică tandemul PLDM-Filat nu propun soluții alternative.

Un celebru filozof francez a spus: „Daca Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat”. Un cunoscut editorialist de la noi la perifrazat când s-a referit la un politician din Republica Moldova. Astăzi, această expresie este foarte actuală pentru acei care „se împiedică” de PLDM și Filat. Sunt de înțeles adversarii ideologici ai europenizării Republicii Moldova când lovesc în PLDM, dar mai greu pot fi înțeleși proeuropenii care lovesc în liberal-democrați. În loc să se lupte cu adevărații adversari ai parcursului european, unei proeuropeni au declanșat adevărate războaie fratricide.

Competiția interpartinică nimeni nu a anulată, ea rămânând în vigoare. Însă această trebuie să fie una civilizată, dacă doriți una europeană. Și chiar dacă Vlad Filat nu este lipsit de „păcate politice”, dar ele nici pe departe nu echivalează cu acele cantități industriale „de zoi vărsate peste capul” președintelui PLDM, cotidian, de oponenții politici din tabăra democratică. Dar după cum arată sondajele, insinuările aduse la adresa PLDM și a lui Filat sunt puțin eficiente, însă „zoile turnate democratic” au efect la periferia coaliției liberal-democrate, dezorientând și demoralizând electoratul proeuropean din Republica Moldova, mărind numărul absenteiștilor politici.

La moment, o nouă coaliție proeuropeană în Republica Moldova poate fi constituită doar cu participarea unui PLDM puternic, flancat de partide proeuropene solide. Acest lucru trebuie să fie conștientizat de toate forțele proeuropene din Moldova. Acei proeuropeni care vor lovi în alte forțe proeuropene, în naiva speranță de migrare masivă a electoratului de la un partid proeuropean la altul, greșesc amarnic. Iar în perspectiva alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, ele riscă să își taie singure craca (politică) de sub picioare.

Cum tontălăii politici ridică ratingul lui Vlad Filat

De câte ori, deja, la publicarea topurilor sale lunare, Institutul de Analiză și Consultanță Politică „POLITICON” „se trezește” în centrul unei campanii mediatice bine orchestrate. Trebuie să recunoaștem public, că defel nu ne supără această reclamă pe gratis, chiar dacă se încearcă o denigrare a instituției pe care avem onoarea s-o reprezentăm. De data aceasta un oarecare Vlad Munteanu (sperăm că tipul există în realitate cu acest nume), pe un portal de știri, „la fierbinte”, cu exaltarea unui diletant sadea, a distorsionat și manipulat grotesc rezultatele ultimului TOP 50 cei mai influenți politicieni din Republica Moldova. Opul diletant a fost preluat imediat, sub diferite titluri, unul mai „ingenios” decât altul, de mai multe surse media cu o afiliere clară la un interes specific în politicul moldovenesc.

De la bun început se impun câteva precizări. Institutul „POLITICON” efectuează măsurările sale lunare ale unor aspecte ale vieții politice din Republica Moldova aproape patru ani. Pe parcursul acestui timp, cu o anumită periodicitate, Institutul „POLITICON” a fost acuzat nefondat și gratuit de partinitate și aservire unor interese particulare. Ne liniștește faptul, că fraza sacramentală ”prindeți hoțul”, de obicei…, știm cine o scandează cel mai tare. Cu toate acestea, atenția sporită față de munca noastră denotă și încă ceva: 1) topul este urmărit și 2) topul are impact la public, în special cel politic.

Pe parcursul acestor ani, Institutul „POLITICON” și-a arătat disponibilitatea față de toți acești „binevoitori” să deschidă baza sa de date pentru a verifica aleatoriu, la discreția pretinșilor critici, veridicitatea rezultatelor oricărui top lunar. Mai mult, acum doi ani, Institutul „POLITICON” a insistat crearea unui grup de persoane cunoscute din societatea civilă, pentru a verifica baza de date a topurilor lunare efectuate. Această verificare s-a produs fără vreo depistare de manipulare a rezultatelor. Institutul „POLITICON” poate da numele acestor persoane (desigur, cu acordul lor) pentru a se convinge de veridicitatea rezultatelor realizate lunar.

Institutul „POLITICON”, încă o dată în plus, vine cu unele precizări pentru așa-numitul domn Vlad Munteanu (nu fotbalistul român) și patronii săi din umbră. Topurile lunare nu sunt sondaje sociologice în sensul clasic al conceptului lor. TOP 50 și TOP 10 sunt studii iterative al experților, apropiate de Metoda Delphi, folosită pe larg în analiza și prognoza politică. Experții (în calitate de persoane care, spre deosebire de cetățenii simpli, cunosc subtilitățile procesului politic) notează fiecare politician și partid reieșind din patru criterii bine determinate și publicate la începutul prezentării fiecărui top lunar.

Aceste criterii pentru politicieni sunt: 1) influența reală asupra deciziilor politice majore din țară; 2) popularitatea publică; 3) vizibilitatea în sursele media; 4) perspectivele politice. Partidele sunt notate de experți reieșind din următoarele: 1) influența reală asupra procesului politic din Republica Moldova; 2) prestația publică și prezența în spațiul informațional; 3) activismul organizațiilor teritoriale ale partidului; 4) capacitatea liderilor partidelor de a fi locomotive electorale pentru propriul partid.

Totodată, Institutul „POLITICON” permanent accentuează faptul că la baza evaluării făcute de fiecare expert stă percepția lui subiectivă asupra vieții politice moldovenești într-o lună concretă. Anume suma subiectivă a aprecierilor făcute lunar de experți reprezintă tabloul obiectiv al rezultatelor topurilor publicate de Institutul „POLITICON”.

În replică, îi răspundem dlui Vlad Munteanu la următoarele insinuări din „opera„ sa:

1. … topul merită atenție ca instrument de manipulare în perioada preelectorală. – primul TOP 50 a fost realizat de Institutul „POLITICON” la sfârșitul lui decembrie 2010, iar ultimele alegeri parlamentare au avut loc în Republica Moldova la 28 noiembrie 2010. Reiese că la noi perioada preelectorală durează exact patru ani?

2. Poate cineva să creadă că PLDM și PDM sunt mai influente ca PCRM? Unde își manifestă această influența? – PLDM și PDM sunt la guvernare, iar PCRM în opoziție. Cine acum i-a deciziile politice în Republica Moldova – PCRM sau PLDM și PDM?! În DEX cuvântul influent, -ă, influenți, -te, înseamnă care are trecere, influență; puternic. Același lucru este valabil și pentru politicienii aflați la guvernare și cei din opoziție.

3. … un top fără nici o relevanță este confundat cu o evaluare a evoluției politicienilor?! – atunci de ce scrieți despre acest top?! Evaluarea este făcută de fiecare expert reieșind din cele patru criterii bine stabilite, și se referă la o perioadă (lună) concretă.

4. … la el (top) participă zeci de analiști, fără însă a preciza unde a găsit atâția analiști în Moldova și cine sunt ei, cu nume și opinii, ca să poată fi verificat dacă cu adevărat analiștii respectivi l-au nominalizat pe Filat ca fiind atât de influent. – stimate domn Vlad Munteanu, dumneavoastră ca „cunoscător fin” al topurilor Institutului „POLITICON” ar trebuie să cunoașteți foarte bine că la finele fiecărui prezentări lunare este publicată lista experților care, de regulă, în mod tradițional, participă la realizarea topului. Referitor la verificarea notelor lui Filat, poftim, ne puteți contacta când doriți (datele de contact le găsiți la începutul prezentării lunare a topului sau pe site), suntem la dispoziția dumneavoastră. Sperăm că în final, după verificări, veți recunoaște public gratitudinea acuzațiilor aduse institutului nostru.

În realitate, dle Vlad Munteanu (dacă acesta vă este numele real) materialul (destul de voluminos) scris de dumneavoastră (într-un timp foarte scurt de la publicarea topurilor) se înscrie perfect în atacul mediatic declanșat la adresa lui Vlad Filat și al PLDM. Noi prea bine cunoaștem „secretele„ bucătăriei politice moldovenești ca să nu ne dăm seama cine anume vă inspiră în insinuările dumneavoastră. De acea, înainte ca comanditarii dumneavoastră să vă asmute asupra Institutului „POLITICON”, ar fi bine dle Vlad Munteanu să le recomandați să se uite în oglindă. Și nu este oglinda de vină dacă fizionomia stăpânilor dumneavoastră este pocită în comparație cu imaginea publică a lui Filat și a PLDM. Nu prin asemenea metode murdare și populiste se poate ajunge în toamnă la cele 15%-20% din electorat scontate.

Și în final, dle Vlad Munteanu (cu condiția că nu sunteți un anonim), din păcate, din rațiuni politice de confidențialitate nu putem da publicității lista tuturor persoanelor și partidelor politice care au apelat la serviciile de consultanță ale Institutului „POLITICON”. Dacă ați fi văzut-o, la sigur elanul acuzator de partinitate la adresa Institutului „POLITICON” ar fi scăzut dramatic. Iar în ce privește relația noastră cu PLDM și Vlad Filat, aici trebuie să recunoaștem satisfacția deosebită pe care o simțim consultându-i pe cei puternici și cu perspectivă politică certă. Sperăm că „clienții” dumneavoastră, în afară de bani, mai au și minte ca să înțeleagă, că acuzele gratuite și insinuările speculative la adresa Institutului „POLITICON” doar ne ridică ratingul și ne adaugă publicitate pe gratis. Apropo, aceiași legitate este valabilă și în cazul lui Vlad Filat și a PLDM. Și încă vă mirați, de ce Vlad Filat se regăsește constant în vârful TOP 50 cei mai influenți politicieni. Fără suportul mediatic pe care i-l oferiți ar fi mult mai greu să mențină această performanță. Așa că spor la muncă, dle Vlad Munteanu, întru sporirea popularității Institutului „POLITICON”!

Comentariu publicat pe www.politicon.md

Acordul de Asociere – de la RSS Moldovenească la Republica Moldova

Semnarea la 27 iunie 2014 a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană reprezintă cea mai mare realizarea a Republicii Moldova de la obținerea independenței. Odată cu semnarea acestui act, Republica Moldova căpăta șansa de a ieși din „zona gri” a Europei și intra în rândurile statelor civilizate. Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va ridica la un nivel calitativ nou, actualizat și racordat la moment, relațiile dintre statul nostru și UE, astfel Republica Moldova depășind perioada postsovietică.

Prin semnarea Acordului de Asociere, guvernarea proeuropeană și-a atins obiectivul pentru care a venit la putere în anul 2009. Incontestabil, acest acord este un succes valoros și unul fundamental pentru dezvoltarea democratică în continuare a Republicii Moldova. Acordul de Asociere, la modul practic, înseamnă că cei patru an și jumătate de guvernare democratică a reprezentat un adevărat purgatoriu pentru Republica Moldova – etapa înlăturării comuniștilor, generatori de nostalgii ale trecutului sovietic, și plasarea Moldovei pe traseul integrării europene.

Indiscutabil, Acordul de Asociere este realizarea tuturor forțelor politice care s-au perindat la conducerea Republicii Moldova după 29 iulie 2009 – PLDM, PDM, PL, PLR (la etapa finală) și AMN (la etapa inițială). Acordul derivă din munca și realizările tuturor guvernelor de după 25 septembrie 2009 – Fialt 1, Filat 2 și Leancă. Indiferent de lupta politică internă, această mare realizare a segmentului proeuropean al clasei politice moldovenești este recunoscută de majoritatea populației Republicii Moldova. Acest lucru se vede clar din sondajele sociologice realizate, care, în ultimul timp, tot mai pregnant, atestă trendul în creștere a ratingului partidelor proeuropene în detrimentul celor proeuroasitice.

Totodată, sondajele sociologice au înregistrat încă un fenomen inedit pentru viața politică din Republica Moldova – aprecierea înaltă din partea populației a politicienilor care și-au adus aportul consistent la semnarea Acordului de Asociere, cu toate că unii din ei nu mai ocupă funcției de conducere în ierarhia instituțională a statului. Este vorba, în special, de președintele PLDM – Vlad Filat, dar și de Marian Lupu – președintele PD.

Exemplul cel mai pregnant este, desigur, cazul liderului PLDM. Filat, după pierderea resursei administrative, a rămas foarte activ și vizibil în politica moldovenească. Spre deosebire de alți prim-miniștri ai guvernului Republicii Moldova (cum ar fi, spre exemplu, Tarlev sau Greceanîi), de care după plecarea din fotoliu de prim-ministru a cam uitat lumea, Filat a rămas puternic înșurubat în procesul politic din Republica Moldova, și, în calitate de președinte a celui mai influent partid din axul guvernării, a contribuit substanțial la succesul european al Republicii Moldova. Vlad Filat, constant, se menține pe primele poziții în topurile celor mai influenți politicieni moldoveni.

Într-o măsură mare, acest fenomen este caracteristic și liderului PDM. Lupu, neavând și el un post proeminent în designul instituțional al Republicii Moldova, continue să se mențină în preferințele electoratului moldovenesc. Acest lucru se datorează faptului că Marian Lupu este președintele PDM, care alături de PLDM, a dus greul celor patru ani și jumătate de guvernare democratică în Republica Moldova.

Acordul de Asociere este un mare succes, dar el trebuie de reconfirmat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Filat și Leancă, Lupu și Corman, în calitate de conducători ai statului și lideri de partid, au adus aport greu de subestimat la făurirea operei europene a Republicii Moldova din 27 iunie, însă contribuția lor va deveni una vitală la definitivarea și obținerea ireversibilității cursului european a Moldovei la 30 noiembrie curent. Doar în acest caz putem vorbi, în sfârșit, despre irevocabila trecere de la RSS Moldovenească la Republica Moldova.

Comentariu publicat pe www.politicon.md

Geopolitica lui Formuzal – bașcan al întregului Bugeac

După disoluția Uniunii Sovietice, Rusia, în calitate de succesoare a acesteia, „a moștenit” și teritoriile separatiste inițiate de fostul centru unional. Din cele două focare separatiste provocate pe teritoriul Moldovei – transnistrean și găgăuz – Moscova la susținut și alimentat doar pe cel din stânga Nistrului. La separatismul din sudul Republicii Moldova, autoritățile de la Kremlin au renunțat la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, evaluându-l drept unul nerentabil. Dacă (deși istoria contrafactuală nu există, iar istoricii nu operează cu noțiunea dacă) am admite că Republica Moldova ar fi avut ieșire la mare (Basarabia de Sud ar fi fost în componența Moldovei), atunci, la sigur, astăzi am fi avut un teritoriu separatist și la sudul țării, similar celui transnistrean.

După ce, la 23 decembrie 1994, Chișinăul a acordat statutul de autonomie teritorial-culturală enclavei separatiste găgăuze, autoproclamată la 19 august 1990, Comratul s-a întors sub controlul constituțional al Republicii Moldova. Cu toate acestea, în toți acești ani, relația Chișinău-Comrat a fost una plină de controverse. Acordându-le găgăuzilor autonomie teritorial-culturală, prin „Legea despre statutul legal special al Găgăuziei”, Chișinăul a făcut foarte puține pentru a derusifica această minoritate etnică și a o integra în societatea moldovenească. La rândul său, Comratul s-a arătat nemulțumit de statutul său în ocupat în structura ierarhică a statului moldovenesc, orientându-se preponderent spre Rusia și a avut o relație naturală mai firească cu Tiraspolul decât cu Chișinăul (spre exemplu, liderii de la Comrat au participat constant la celebrările așa-zisei independențe de la Tiraspol și mai puțin – la sărbătorile naționale de la Chișinău).

Timp de aproape 20 de ani, Rusia a folosit pârghia transnistreană pentru a menține Republica Moldova în câmpul său de gravitație. După anul 2009, separatismul transnistrean nu a mai fost o piedică pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Pentru a stopa parcursul european al Chișinăului, Moscova a recurs şi la utilizarea altor pârghii de presiune asupra Moldovei decât cea transnistreană – economică, energetică etc. Totodată, Kremlinul a decis să extindă pârghia separatismului în dreapta Nistrului, încercând să resusciteze separatismul găgăuz, abandonat cu 20 de ani în urmă, și de al provoca pe cel bulgăresc.

Unele forțe de la Comrat au reacționat imediat la provocările Moscovei, încercând unilateral să autodefinească statutul UTA Găgăuzia în cadrul statului moldovenesc, astfel exprimând toate frustrările Comratului acumulate în relația cu Chişinăul timp de 20 de ani. În noiembrie 2013, Adunarea Populară a Găgăuziei a decis organizarea, fără acordul Comisiei Electorale Centrale, iar la data de 2 februarie 2014 a unui referendum local (de fapt referendumuri) cu caracter consultativ, care presupunea dreptul cetățenilor din autonomia găgăuză de a se pronunța asupra vectorului de politică externă a Republicii Moldova, care ar reieși, după părerea deputaților de la Comrat, din dreptul lor la autodeterminare, pe care îl au în conformitate cu legea din 1994.

Procuratura Generală a anunțat intentarea unui dosar penal pentru organizarea referendumului în UTA Găgăuzia, considerat unul ilegal, iar Judecătoria Comrat a invalidat decizia Adunării Populare decizând că legislativul local nu are astfel de competențe. Cu toate acestea, deputaţii Adunării Populare, în frunte cu bașcanul, sfidând autoritățile centrale de la Chișinău, au perseverat în intenția lor şi au hotărât organizarea referendumului în UTA Găgăuzia.

La începutul anului 2014, ambasadorul rus în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a anunțat că locuitorii UTA Găgăuzia și ai raionului Taraclia vor avea parte de o atenție specială din partea Moscovei. Evenimentele din Ucraina a sporit importanța geostrategică a separatismului din sudul Moldovei. După anexarea Crimeei, separatismul găgăuz, în conformitate cu planurile Kremlinului, trebuie să contribuie din plin la crearea Novorossiei, care presupune conexiunea Donețk-Crimeea-Transnistria într-o singur centură de lungul litoralului nordic al spațiului pontic.

Cu siguranță, liderilor găgăuzi li s-au făcut foarte multe promisiuni de la Moscova. Pe lângă liderii locali radicali deja tradiționali, gen Burgudji, „s-a prins” în capcana Kremlinului și bașcanul Formuzal. În ultimul an comportamentul bașcanului găgăuz a devenit unul foarte virulent, chiar pe alocuri agresiv la adresa Chișinăului. Pe lângă aspectele obiective (problemele reprezentativității UTA Găgăuziei în instituțiile autorităților centrale) și cele subiective (supărarea lui Formuzal pe PDM pe care-l consideră vinovat în cazul tentativei de demitere a sa) ale nemulțumirilor bașcanului, indiscutabil, activizarea lui împotriva Chișinăului este inspirată de peste hotarele Republicii Moldova.

Imediat după anexarea Crimeei de către Federația Rusă, în mass media a fost „aruncată” informația că Rusia ar fi propus vecinilor Ucrainei împărțirea statului ucrainean. Tot atunci, unii lideri de partide moldovenești cu orientare prorusă, au început să vocifereze ideea că, profitând de actualul context regional, Chișinăul are tot dreptul să revendice unele teritorii istorice moldovenești. Aluzia s-a făcut, în special, la Basarabia de Sud, zonă numită și Bugeac. Este evident că acești lideri au fost „inspirați” în revendicările lor de Moscova.

Cel mai probabil, în planurile strategilor de la Kremlin, raioanele din sudul Republicii Moldova urmează a fi unificate cu cele ale Basarabiei de Sud într-un tot întreg numit Bugeac. Nu este exclus că Moscova i-ar fi promis lui Formuzal, în cazul realizării acestui scenariu, că el va deveni bașcan al întregului Bugeac, nu doar a trei raioane din Republica Moldova. De aici și activizarea împotriva Chişinăului a bașcanului găgăuz.

„Moscova nu crede lacrimilor” și nu prea face daruri gratis. Înainte de a se visa „bașcan” al întregului Bugeac, Formuzal mai bine s-ar uita încă o dată minuțios la componența etnică a Basarabiei de Sud și ar studia istoria ei – comunitatea găgăuză în Basarabia de Sud constituie doar 4% din populație, iar UTA Găgăuzia din Republica Moldova reprezintă o comunitate unică, prin trăsăturile sale etnopolitice, pentru poporul găgăuz.

Din totalul de găgăuzi existenți la moment în lume, aproximativ 150 mii locuiesc în Republica Moldova, 32 mii – Ucraina, Bulgaria – 10 mii, Turcia – 5 mii, Grecia și România câte 3 mii. Mici comunități de găgăuzi mai există și într-un şir de alte state. Așa dar, comunitatea găgăuză s-a păstrat ca entitate definitorie doar în Republica Moldova și, nu în ultimul rând, datorită Moldovei. Bașcanul Formuzal, în loc să fie recunoscător că moldovenii au contribuit cel mai mult la păstrarea identității găgăuze, răspunde prin a acționa împotriva lor.

Alegând între UE, unde drepturile minorităților etnice sunt protejate la maximum, și Rusia, unde popoarele mici niciodată nu au fost stimate, ci doar folosite, bașcanul Formuzal ar trebui să se gândească bine ce-și dorește pentru propriul popor – protejare prin integrarea în Uniunea Europeană sau dispariție prin separatism de tip euroasiatic?

Analiză publicată pe www.politicon.md

Tandemagogia Voronin-Ghimpu

Săptămâna curentă în spațiul public s-au produs câteva apariții televizate „spectaculoase” ale președintelui PCRM, Vladimir Voronin. Întrebat de moderatoarea unui talk show politic despre ratingul în scădere al comuniștilor, Voronin a reacționat prin a pomeni de Institutul de Analiză și Consultanță Politică „POLITICON”, învinuindu-l de excrocherie (mai exact жульничество, cum s-a exprimat liderul comunist).

Pe noi, colaboratorii Institutul de Analiză și Consultanță Politică „POLITICON”, desigur, ne flatează publicitatea gratuită asigurată de președintele PCRM. Dar, o mai mare satisfacție ne oferă cuvintele lui Voronin, în limbajul său caracteristic, cu termeni primitivi și incoerenți, despre noi, care ne-a confundat cu o instituție de sondaje de opinie publică. Dacă Voronin ne-ar fi lăudat, atunci cu adevărat ne-ar fi pus în gardă.

Însă, nu aceasta ne preocupă. Important este faptul că în una dintre aceste dezbateri televizate, Voronin a afirmat: „Vițelul blând suge de la două vaci”. În plus, liderul comuniștilor moldoveni a mai declarat: „Noi nu suntem împotriva modernizării, nu suntem împotriva integrării europene. Niciodată nu am fost împotrivă, dar trebuie sa fie respectate interesele noastre”. Așa dar, Voronin nu s-a încumetat să nege valoarea integrării europene pentru Republica Moldova! Totodată, președintele PCRM a recunoscut public că Uniunea Vamală este un proiect falimentar, susținând că nu putem adera la „ceva ce nu există”. Și ca un adevărat oportunist politic, Voronin a conchis: „Moldova trebuie să fie acolo unde este interesul ei”.

Nu este pentru prima dată când președintele PCRM schimbă macazul. Pe lângă oportunism și duplicitate, caracteristice lui Voronin, deja cunoscute de toată lumea, ambalate frumos în „interes național”, „neutralitate” și „echilibristică geopolitică”, din declarațiile liderului comunist putem deduce că PCRM și-a determinat ținta prioritară pentru viitoarea campanie electorală – PLDM și Vlad Filat. Această deducție logică vine din declarațiile lui Voronin că: „Filat nu mai poate deține niciodată funcția de prim-ministru. E pe viață. Decizia Curții Constituționale este definitivă și irevocabilă. Cine va anula decizia Curții? Nu va fi anulată nici peste un an, nici peste 100 de ani”.

Totuși, aceste cuvinte ale lui Voronin sunt în contradicție cu votul comun al comuniștilor și al liberal-democraților, de anul trecut,  care l-a reabilitat pe liderul PLDM. E vorba de decizia care a interpretat hotărârea Curții Constituționale din 22 aprilie 2013 și care consta că Curtea nu avea dreptul sa-l priveze pe Filat de posibilitatea de a ocupa funcții publice.

Coincidență sau nu, dar aceeași retorică privind decizia Curții Constituționale o au reprezentanții PL. Anul 2014 este unul electoral. Treptat, partidele politice se poziționează pentru campania parlamentară din toamnă, începând să-și identifice „țintele electoarele”. Alegerile parlamentare din toamnă, în actualul context regional, pe bună dreptate au fost „botezate” geopolitice, rezultatul lor putând fi unul determinant pentru soarta ulterioară a Republicii Moldova, pentru viitorul european al ei.

Fără dubii, făcând din nou referință la exemplul Ucrainei, Federația Rusă va încerca să zădărnicească, prin toate mijloacele posibile, viitorul european al Republicii Moldova. Unul dintre aceste mijloace va fi activizarea „colanei a cincea” și a agenților politici proruși din Moldova. Vor fi activizați, reactivați, creați și sponsorizați tot felul de „socialiști”, „social-democrați”, „patrioți”, „renați” etc. „Ținta electorală” prioritară a tuturor acestor partiduțe și proiecte marginale vor fi PLDM și Vlad Filat.

De ce PLDM? Pentru că liberal-democrații reprezintă liantul guvernării proeuropene de la Chișinău din 2009 încoace. O guvernare de centru-dreapta în Republica Moldova poate exista doar cu participarea PLDM. „Căderea stejarului” ar duce la repetarea scenariului din februarie 2001, când la alegerile parlamentare anticipate au căzut două partide ce centru-dreapta: Partidul Renașterii și Concilierii din Moldova condus de primul șef al statului, Mircea Snegur, și Partidul Forțelor Democratice în funte cu Valeriu Matei (la alegerile din 2001 a mai avut loc și căderea PDM). Acest lucru este bine știut de adversarii parcursului european al Republicii Moldova, de aceea forțele antieuropene, atât din interior, cât și din exterior, vor ținti cu predilecție în PLDM.

De ce Vlad Filat? Pentru că în Republica Moldova partidele politice încă sunt puternic identificate cu președintele formațiunii. Mentalul structural al electoratului moldovenesc apreciază activitatea partidului politic asociindu-l cu liderul său. Orice partid, pentru a fi unul de succes, trebuie să aibă un lider puternic, capabil se servească în calitate de „locomotivă electorală” pentru formațiune. Pentru a distruge un proiect politic de succes trebuie să începi de la a bate în liderul lui. Ori, președintele PLDM a fost unul dintre politicienii în care s-a lovit mult (poate chiar cel mai mult) după 2009 (dar și până). Mai mult, decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013 servește pentru adversarii politici ai PLDM o „poziție” ideală pentru „tragere” în liberal-democrați.

După alegerile parlamentare din toamna acestui an, încropirea unei noi alianțe proeuropene la Chișinău va depinde de succesul electoral al PLDM. Cu toate că PLDM are încă o „locomotivă electorală” în persoană lui Iurie Leancă, în percepția electoratului moldovenesc PLDM este identificat preponderent cu Vlad Filat. Dacă loviturile lui Voronin în președintele PLDM sunt logice și explicabile electoral, atunci pornirile subiective ale lui Ghimpu contra lui Filat pot deveni sinucigașe pentru viitorul european al societății noastre. Însumate, demagogiile în tandem ale lui Voronin și Ghimpu, poate și aduc beneficii propriilor partide, însă ele au efecte dăunătoare pentru Republica Moldova.

Prin asemenea tendințe preelectorale, Ghimpu, dar și ortacii lui de aceeași credință, se transformă în „idioți” utili pentru comuniști și socialiști, dar în special pentru Moscova. Electoratul PL este unul specific și nu-i va ierta niciodată dlui Mihai Ghimpu integrarea europeană prin strategii hazardate precum „celebra” Strategie 2026, cum nu i-a iertat semidefunctului PPCD „consensul național” din 4 aprilie 2005.

Analiză publicată pe www.politicon.md

Vizita lui Rogozin – începutul unui nou val de presiuni asupra Republicii Moldova

Președintele Consiliului European, Herman van Rompey, aflat în vizită la Chișinău pe 13 mai, a făcut anunțul că la 27 iunie 2014 urmează să fie semnat Acordul de Asociere dintre Moldova și Uniunea Europeana. Două zile mai târziu, la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că Acordul de Asociere nu este apogeul relațiilor moldo-comunitare și că el crede în perspectiva europeană a Republicii Moldova.

Cu puțin timp înainte de istoricele declarații ale oficialilor europeni a avut loc „epopeea” vizitei vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, în Republica Moldova. La Tiraspol, el a cerut autorităților de la Chișinău să nu semneze până la alegerile parlamentare din toamnă Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care vor fi un adevărat referendum pentru Republica Moldova. Rogozin s-a mai referit amenințător și la suveranitatea Republicii Moldova: „Pentru noi și UE, și NATO sunt blocuri străine. Dacă Moldova are de gând să meargă acolo, nu e decizia noastră. Vom fi obligați să reacţionăm”.

Incidentul petrecut cu delegația rusă la întoarcerea din Republica Moldova a avut continuitate la Moscova. Șeful lui Rogozin, premierul rus, Dmitri Medvedev, a amenințat Republica Moldova: „Acest incident va fi luat în considerație la construirea cooperării noastre economice”.

Deci, din vizita lui Rogozin este evident, încă o dată, că Federația Rusă este deranjată de intențiile Republicii Moldova de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Modul în care s-a comportat vicepremierul rus în Republica Moldova și reacția lui Medvedev denotă faptul că Federația Rusă dorește să înăsprească presiunile sale asupra Republicii Moldova, și doar a avut nevoie de un pretext. Reieșind din modul scandalos și ostentativ în care s-a comportat Rogozin la 9 mai, putem face concluzia că, pe lângă aspectele propagandistice de participare a unui înalt oficial rus la parada de la Tiraspol, adevăratul scop al lui în Moldova a fost de „a dinamita” relațiile moldo-ruse. Ori, este bine știut, Rogozin este trimisul special al lui Putin și el nu face nimic din capul lui. Poate improvizează Dmitri Olegovici ceva, dar vociferează ceea ce gândește președintele rus.

Având exemplul Ucrainei înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, așteptăm declanșarea unor noi presiuni venite din partea Rusiei asupra Moldovei și la un comportament sfidător al Moscovei la adresa Chişinăului.

Radiografiind aspectul complex al relaţiilor moldo-ruse depistăm următoarele puncte sensibile ale Republicii Moldova față de Rusia:

1. Piaţa de desfacere rusă pentru mărfurile moldovenești, în special cele din sectorul agroalimentar. Sunt așteptate noi blocaje economice, invocându-se calitatea, cât mai curând, odată cu coacerea primelor produse agroalimentare moldovenești.

Trebuie menţionat faptul că această pârghie a fost folosită din plin de Rusia în anul 2006 când a blocat accesul vinurilor moldovenești pe piața rusă. Anume atunci s-a produs șocul pentru economia moldovenească. Embargoul din toamna anului trecut a demonstrat că această pârghie, între timp, a scăzut din intensitate. Șocul noilor blocaje pentru economia moldovenească va fi atenuat, ca și în cazul vinurilor, de suportul Uniunii Europene, care își va „deschide ușile” pentru produsele agroalimentare moldovenești.

2. Migranții de muncă moldoveni în Federația Rusă. Cel mai probabil, speculând pretextul regimului liberalizat de vize acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova, Moscova va impune, la rândul ei, cetățenilor moldoveni regimul de vize, invocând motive de securitate. Cronologic, această impunere este așteptată spre sfârșitul vierii – început de toamnă.

Prin această decizie se urmărește crearea unei dezaprobări în masă a populației față de partidele aflate la guvernare și acumularea unei mase critice în interiorul Republicii Moldova care va vota împotriva partidelor proeuropene și pentru cele proruse. Oficialii europeni s-au arătat dispuși și în această problemă să ajute Republica Moldova, întrebarea, de fapt, fiind cât de calificați sunt migranții de muncă moldoveni din Federația Rusă să se adapteze la rigorile Uniunii Europene. Pentru a putea face față mai ușor acestei probleme, ei vor avea nevoie de suportul guvernului Republicii Moldova (informare, instruire etc.).

3. Gazul rusesc. Reprezintă pericolul numărul unu pentru populația Republicii Moldova, dar și pentru economia ei. Faptul că nu avem un contract cu Gazpromul este o problemă majoră pentru Chișinău. Am trecut peste amenințările lui Rogozin privind iarna recentă, însă acest lucru nu înseamnă că Rusia nu poate recurge la această pârghie iarna următoare, mai ales în actualul context regional. Ne putem aștepta la o deconectare de la gazul rusesc în această vară, Chișinăul fiind o jertfă colaterală a conflictului dintre Rusia și Ucraina, sau la deconectări „speciale” pentru Moldova în preajma alegerilor parlamentare din toamnă, odată cu începerea sezonului rece.

Gazoductul Iași-Ungheni reprezintă deocamdată o soluție simbolică pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, el putând deveni o alternativă reală doar peste câțiva ani. Soluția va veni tot din partea Uniunii Europene, care are problemele sale energetice cu Rusia, sau din partea Ucrainei.

4. Separatismul teritorial. Reprezintă cel mai grav pericol la adresa suveranității Republicii Moldova. Când pentru Moscova a devenit evident că pârghia transnistreană nu mai poate stopa parcursul european al Republicii Moldova, s-a hotărât extinderea ei în dreapta Nistrului prin resuscitarea separatismul găgăuz, abandonat la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut. Importanța separatismului din sudul Moldovei a crescut valoric în contextul actualelor evenimente regionale. Declanşat în toamnă anului trecut, separatismul găgăuz va fi permanent alimentat de Rusia, miza lui crescând la alegerile parlamentare – fie că electoratul din UTA Găgăuzia va vota masiv pentru partidele proruse, fie că se va merge pe scenariul așa-zisei Republicii Populare Donețk care presupune neparticipare celor trei raioane găgăuze (plus Taraclia) la alegeri. În primul caz se dorește stoparea parcursului european al Republicii Moldova, în cel de-al doilea se urmărește scopul ruperii raioanelor de sud și includerea lor în proiectul velicorus al lui Putin – Novorossia.

Federația Rusă tot timpul a vorbit cu două voci la adresa Republicii Moldova: 1) vocea Dumei de Stat, care a susținut deschis separatismul transnistrean și, deseori, a venit cu mesaje ofensatoare față de Chișinău și 2) vocea executivului situat în Kremlin care tot timpul a afirmat că pledează pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. Parcursul european al unor țări considerate de Rusia prin definiție „spațiul ei vital” a iritat la maximum Kremlinul care și-a „ieșit din pepeni”, în așa mod „dându-și cărțile pe față”. Am văzut ce s-a întâmplat în 2008 în Georgia, urmărim ce se întâmplă acum Ucraina. La sigur va urma și Republica Moldova.

Vizita lui Rogozin în Republica Moldova va da startul unui nou val de presiuni din partea Rusiei. Până la 27 iunie ne așteaptă diferite „surprize” destabilizatoare venite de la Moscova. Totuși, „bătălia decisivă” pentru Moldova Rusia o va da la alegerile parlamentare din toamnă. Cu cât mai aproape vom fi de data acestor alegeri, cu atât vor crește în intensitate și complexitate presiunile Moscovei asupra Chișinăului.

Analiză publicată pe www.politicon.md