Comportamentul lui Ghimpu – între opoziție și sinucidere politică

Incidentul tragic, de la 23 decembrie 2012, petrecut în timpul vânătorii din Pădurea Domnească, a bulversat nu numai societatea moldovenească, dar și partidele componente ale Alianței pentru Integrare Europeană. Consecințele incidentului au scos la suprafață, în toată splendoarea, natura relațiilor între partidele alianței de guvernare. În special, aceasta se referă la temperatura relațiilor interpersonale între liderii AIE.

În vâltoarea evenimentelor, liderul liberal, Mihai Ghimpu, într-o emisiune televizată, s-a răstit la prim-ministrul Vlad Filat, apostrofându-l cu următoarele cuvinte: „Nu meriţi nici să vorbeşti cu mine, darămite să fii la conducere lângă mine. Datorită mie ai învăţat la Iaşi şi ai devenit premier. Unde îţi este educaţia de la Iaşi? Încetează!”

În contextul celor declarate de Ghimpu, se cere o precizare: cine lângă cine conduce? Deși a fost fondat în anul 1993 (sub numele Partidul Reformei), Partidul Liberal este un actor relativ nou pe scena politică moldovenească. PL este expresia închegată a electoratului filoromân pronunțat, cu nuanțe de unionism. Ascensiunea acestui partid a început în anul 2005, odată cu transformarea Partidului Reformei în Partidul Liberal, avându-l pe tânărul Dorin Chirtoacă în prim-plan. Tot în anul 2005, Partidul Popular Creștin Democrat, în frunte cu Iurie Roșca, principalul reprezentant al electoratului filoromân de până atunci, a început să piardă din influenţa politică, drept urmare a votului din 4 aprilie 2005, când Vladimir Voronin a fost reales şef al statului cu concursul PPCD.

Alegerile parlamentare din 2009 au scos în evidență înlocuirea firească a PPCD cu PL pe eșichierul de dreapta al politicii moldoveneşti. Cele aproximativ 10% electorale „naturale” ale lui Iurie Roşca au trecut la Mihai Ghimpu, care, între-timp, a început să-l eclipseze pe Dorin Chirtoacă în fruntea Partidului Liberal. În anul 2009, PL a reușit o performanță politică deocamdată unică în istoria independenţii Republicii Moldova – un partid reprezentant al electoratului filoromân să participe la guvernarea Republicii Moldova!

Dar, totodată, trebuie precizat faptul că Mihai Ghimpu şi PL poate fi la guvernare numai împreună cu Vlad Filat şi PLDM. Excluzând PLDM, orice alt tip de participare a PL la guvernarea Republicii Moldova, la ora actuală, este exclusă. Cu cine poate participa PL la guvernare – cu PDM şi cu PCRM sau cu PDM şi cu PSRM (dacă s-ar rupe mai mulți socialişti de la comunişti)? Dacă va merge pe unul dintre aceste scenarii, atunci, cel mai probabil PL va urma soarta PPCD din 2005 şi îşi va pierde electoratul.

O alianţă de centru-dreapta, care să exprime, în linii mari, doleanţele ideologice ale electoratului filoromân, în Republica Moldova, la momentul actual, poate avea doar cu participarea PLDM şi PL. În Republica Moldova, orice alt tip de alianţă, excluzând PLDM sau PL, va fi de centru-stânga, şi care va exprima puţin valorile electoratului filoromân. Atacându-l virulent pe Filat şi pe liberal-democraţi, Ghimpu bate dur în electoratul filoromân din cel de-al doilea stat românesc.

Declarațiile dure la adresa lui Filat sunt mai mult de ordin personal-subiectiv, exprimând în mică măsură interesele obiective ale electoratului pro-român din Republica Moldova. Lovind în Filat, Gimpu îl copie pe Roşca, care în 1999-2001 a lovit nemilos în Valeriu Matei şi PFD, astfel slăbindu-i pe reprezentanţii politici ai electoratului filoromân şi întărindu-i pe comunişti şi tot ce înseamnă „moldovenism” în Republica Moldova.

Comportamentul lui Mihai Ghimpu dăunează enorm Partidului Liberal. Pe forumurile de pe internet, Ghimpu este tot mai des comparat cu Roşca. Susținerea lui Plahotniuc de către Ghimpu în conflictul cu Filat pentru foarte multă lume este echivalentă cu trădarea valorilor naționale ale electoratului de tip român din Republica Moldova. Iar aceasta este o chestiune extrem de periculoasă pentru Partidul Liberal. Prin comportamentul său, Ghimpu riscă să ducă PL, în cel mai bun caz, în opoziţie parlamentară, iar în cel mai rău – (repetând traseul politic al lui Roşca şi PPCD din 2005), să-l readucă la locul ocupat de Partidul Reformei (echivalent cu sinuciderea politică), între anii 1993-2005, în peisajul politic moldovenesc.

Cazul Zubco – „momentul adevărului” pentru integrarea europeană a Republicii Moldova

Începutul de an a adus în prim-planul vieţii politice moldoveneşti un nou scandal. Controversatul politician, Sergiu Mocanu (autodeclarat „cruciat antimafie” şi numit mercenar politic de către adversarii săi), l-a acuzat pe procurorul general, Valeriu Zubco, că ar fi împuşcat mortal un om la vânătoare, din imprudenţă, la data de 23 decembrie 2012, în raionul Făleşti. Potrvit lui Mocanu, la vânătoare ar m-ar fi paticipat şi alte persoane influente din Republica Moldova.

Cazul Zubco imediat a fost depănat în public, el căpătând un puternic substrat politic. Indicaţiile prim-ministrului către Ministerul Afacerilor de Interne ca să fie efectuată o anchetă operativă în elucidarea cazului, au fost catalogate de mai mulţi observatori ai fenomenului politic din Republica Moldova drept o iminenţă a sfârşitului Alianţei pentru Integrare Europeană, vehiculându-se obsesiv prefigurarea unui nou „harbuz politic”. Apropo, cazul Zubco a developat de o manieră concludentă segmentul comentariului politic autohton, ruşinos aservit interesului oligarhic prin lustruirea neîndemânatică pe la televiziuni şi în presa scrisă a procurorului fălit.

Şi totuşi, fără a intra în detaliile acestui caz, câteva lucruri sunt certe: 1) la vânătoare au partcipat demnitari înalţi, inclusiv procurorul general; 2) Procuratura Generală a tăcut despre rănirea unui om la această vânătoare, care a dus apoi la deces. Din aceste aspecte se pot extrapola cel puţin două întrbări. Prima – ce au căutat împreună la o întâlnire informală precum este vânătoarea procurori şi judecători? A doua – de ce acest caz, ieşit din comun (totuşi, nu în fiecare zi persoane importante în stat sunt implicate, direct sau inderect, în moartea unui om) nu a fost expus opiniei publice, cum ar fi fost firesc într-o democraţie?

Aceste două întrbări aduc la suprafaţa o problemă majoră în Republica Moldova – funcţionalitatea instituţiilor statului. Or, o democraţie se deosebeşte de alte sisteme politice prin funcţionarea instituţiilor statului reieşind din normele legale, adică, cum se respectă legea în mod egal pentru toţi. Nu cred că într-o democraţie dezvoltată procurorii şi judecătorii, două categorii instituţionale netăgăduit incompatibile, merg împreună la vânătoare. Despre ce justiţie echitabilă poate fi vorba, în situaţiile când cei care instrumentează cazurile sunt în cârdăşie cu cei care le judecă?! Sau, nu cred că într-o democraţie funcţională, o instituţie îşi va justifica şeful implicat, chiar şi indirect, în cazul morţii unui om.

Din păcate, a fost nevoie de moartea unui om pentru a ieşi la suprafaţă toată gravidatea disfuncţionalităţii instituţionale în statul Republica Moldova. Şi aceasta, în condiţiile când Moldova este în plin proces de integrare europeană. Cum putem discuta despre integrare europeană, care presupune reformarea, modernizarea şi europenizarea instituţiilor statale, când o instituţie atât de importantă în stat încearcă să „spele”  un demnitar înalt pentru a păstra un set de înţelegeri informale, subterane, convenabile unui grup restrâns de oameni?

Cazul Zubco este unul simtomatic pentru Republica Moldova – fie de vindicare, fie de patologie cronică. Dacă Valeriu Zubco va fi scos „basma curată”, atunci reformarea, democratizarea şi integrarea europeană rămân concepte abstracte pentru cetăţenii moldoveni. Dacă el va fi demis (din iniţiativă proprie sau procedural, de parlament), atunci există şanse de reformare, democratizare şi integrare europeană a Republicii Moldova. Paradoxal, cazul Zubco a devenit „momentul adevărului” pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.