Guvernul amputat sau ţara cu trei prim-miniştri

În luna august, anul curent, într-un interviu, ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, estima problemele Republicii Moldova în felul următor: „Politicienilor de aici le lipseşte o viziune despre viitorul acestei ţări sau, altfel spus, ei nu atrag suficientă atenţie viitorului acestei ţări. Ei mai mult se concentrează pe problemele personale, pe problemele partidului pe care îl reprezintă. Progresul va fi dificil de realizat în acest domeniu, dar şi în altele, atât timp cât va domina această abordare orientată spre interesul partidului”.

La 22 noiembrie 2012, în parlament am avut o mostră a afirmaţiilor lui Schuebel. Deja tradiţional, liderul liberal, Mihai Ghimpu, şi-a acuzat colegii de coaliţie că încearcă „să-i scoată din cărţi pe liberali”. Totul a pornit de la trei iniţiative de proiecte legislative: 1) proiectul nr. 1257 cu privire la crearea Corpului de Control pe lângă prim-ministru; 2) proiectul nr. 2331 cu privire la excluderea contrabandei din lista infracţiunilor penale; 3) proiectul nr. 2289 cu privire la libertatea de exprimare. S-a ajuns până la faptul că dl Ghimpu a comparat fracţiunea PLDM cu un „tanc verde”.

Guvernările în alianţă nu sunt facile, chiar şi în statele cu un nivel avansat de democraţie, cu atât mai vizate sunt ţările precum Republica Moldova. Guvernarea în coaliţie necesită o cultură politică bazată pe compromis. Totodată, pentru funcţionalitatea instituţională statală mai este nevoie ca odată ajunşi în funcţii publice, politicienii să gândească în termeni de stat, şi apoi de partid. Anume la aceasta se referea ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău.

Probabil, guvernul Republicii Moldovei este instituţia politică cea mai mult afectată de interesele de partid. Prim-ministrul, Vlad Filat, nu o singură dată s-a arătat deranjat că membrii guvernului, în afară de cei din PLDM, acţionează, mai degrabă, reieşind din indicaţiile preşedinţilor de partid şi nu din cele ale şefului executivului. Dacă ne uităm puţin peste politica de personal ale celor două guverne AIE, vedem că au fost schimbaţi doar conducătorii ministerelor controlate de liberal-democraţi. Miniştrii desemnaţi de PDM şi PL au rămas intacţi din 2009, chiar dacă prim-ministrul nu o singură data s-a arătat nemulţumit de prestaţia unora dintre ei.

Dintre partidele alianţei de guvernare, oricât ar fi de straniu, cel mai mult gândeşte în interese de partid şi nu de stat Partidul Liberal. Cu toate că are imaginea de politician incoruptibil şi imaculat, bazat pe valori, Mihai Ghimpu tot timpul se manifestă nemulţumit de funcţiile statale care le revin reprezentanţilor liberali. Liderul PL permanent insistă asupra atribuirii unei instituţii de forţă partidului condus de el, necesară liberalilor pentru a se putea implica mai activ şi eficient în procesul de guvernare a Republicii Moldova.

Poate, subiectiv, dl Ghimpu are dreptate când cere anumite funcţii pentru PL. Dar obiectiv, odată ce ai acceptat o anumită distribuire a rolurilor politice în stat, este normal (şi necesar) de a se merge peste interesele de partid şi de a gândi în termeni de stat. Învinuindu-i pe toţi, la stânga şi la dreapta, liderul liberal nu desluşeşte opinia publică, care zvoneşte că unii miniştri desemnaţi de PL ar fi cei mai corupţi, sau care e rezultatul implicării sale în numirea preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Integritate.

În Republica Moldova, clasa politică nu are cultură politică bazată pe compromis. De aici avem tensiuni şi blocaje instituţionale, subordonare de partid şi nu ierarhie instituţională guvernamentală, învinuiri şi acuze reciproce. Practic, la momentul actual, în Republica Moldova avem un cabinet de miniştri amputat sau, altfel spus, un guvern cu trei prim-miniştri.

Cazul Plahotniuc sau cum imaginea Republicii Moldova suferă din cauza politicienilor

În ultima perioada, prim-vicepreședintele parlamentului și al PDM, Vladimir Plahotniuc, merge activ în voiaje internaționale. De regulă, el vorbește oficial, în numele statului, despre integrarea europeană a Republicii Moldova.

Toate bune și frumoase, dar adesea aceste vizite nu poartă caracter oficial și sunt organizate de staff-ul personal al d-lui Plahotniuc. Spre exemplu, recenta vizită în Italia a prim-vicepreședintelui parlamentului a vizat un eventual parteneriat între Confederaţia Industriei italiene şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova, al cărei preşedinte este Plahotniuc, iar din delegaţie au făcut parte doar reprezentanți ai PDM (Igor Corman şi Andrian Candu).

Este evident că prin aceste vizite (și nu doar prin ele), politicianul și omul de afaceri dorește să-și lustruiască imaginea publică controversată pe care o are în societatea moldovenească. Imensul trust media și funcția administrativă deținută de el au drept scop să contribuie la aceasta. În ultima instanță, este dreptul d-lui Plahotniuc să-și formeze o imagine publică pe care și-o dorește.

Despre Vladimir Plahotniuc se vorbește foarte mult și foarte diferit,  inclusiv urât. Până la urmă, instanțele abilitate trebuie să se pronunțe asupra acuzațiilor incriminate acestei persoane. Atât timp cât nu este acuzat oficial, reieșind din prezumția nevinovăției el nu este culpabil. Dar altele sunt datele problemei când controversatul politician și om de afaceri Vladimir Plahotniuc (Ulinici) încearcă să-și spele imaginea publică din contul statului Republica Moldova.

Vorbind în numele Moldovei în vizitele sale semioficiale-semipersonale, Plahotniuc automat reflectă o parte din imaginea sa, cu numeroase pete, asupra statului Republicii Moldova. Asta deoarece, atunci când un politician vorbește în numele Republicii Moldova, simbolic, la nivel de imagine, reprezintă statul Republicii Moldova.

Exemplul dlui Plahotniuc trebuie să fie valabil pentru orice politician din Republica Moldova. Indiferent de funcția pe care o deține, nici un politican moldovean nu are vreun drept, moral sau juridic, să-și atribuie rolul de a reprezenta Republica Moldova în timpul vizitelor private în afara hotarelor țării. Mai ales că imaginea multora dintre ei, cum este în cazul lui Vladimir Plahotniuc, nu este lipsită de cusur. Ar fi bine ca această lecție să fie însușită de către politicienii noștri. În caz contrar, are de suferit imaginea Republicii Moldova.

De ce comuniştii îl atacă pe mogulul Plahotniuc?

În viaţa politică moldovenească avem un nou tam-tam. Deputaţii PCRM au trecut la atac frontal împotriva prim-vicepreşedintelui parlamentului şi al PDM, Vladimir Plahotniuc. Aparent, totul a început de la îmbrânceala dintre Plahotniuc şi secretarul executiv al Comitetului Central al PCRM, Iurie Muntean. Ulterior, mai mulţi deputaţi comunişti l-au acuzat pe prim-prim-vicepreşedintele democrat de fărădelegi, în special, că Plahotniuc ar fi stat în spatele atacurilor de tip raider asupra sistemului bancar moldovenesc din vara anului 2011. Cel mai activ ‚(şi gălăgios) în aceste acuzaţii este Grigorie Petrenco, care l-a îndemnat pe vicespicher să-şi dea benevol demisia şi să viziteze Cipru şi Marea Britanie, ţări în care ar fi cercetat în cadrul unor cauze penale.

În ultimii doi-trei ani, despre controversatul om de afaceri şi politician, Vlad Plahotniuc, circulă mai multe zvonuri, una mai dihai ca alta. Acuzaţii au fost multe, de la diferite persoane. Sa ajuns chiar până la faptul că a fost declanşată o „adevărată” cruciadă anti-Plahotniuc, condusă de un politician nu mai puţin controversat (Sergiu Mocanu). Totuşi, printre acuzatorii anti-Plahotniuc, mai puţin au fost observaţi reprezentanţii comunişti. Ba dimpotrivă, de câte ori a fost întrebat despre Plahotniuc, liderul comunist, Vladimir Voronin, a găsit şi cuvinte de laudă la adresa controversatului omului de afaceri şi politician. De aici, apare întrebarea fireasca: „De ce comuniştii îl atacă pe Plahotniuc şi de ce au tăcut pănă acum?”

Un proverb românesc spune în felul următor: „Când doi se bat, al trilea câştigă”. Anume în acest mod s-au comportat comuniştii în vara-toamna anului 2011, în timpul disputei politice dintre PDM şi PLDM. În loc să se implice în ecuaţia procesului politic din Republica Moldova, strategii comunişti au preferat să se dea într-o parte şi să urmărească războiul fratricid din interiorul alianţei de guvernare. Scopul lor a fost discreditarea partidelor din alianţă, căderea guvernului şi mergerea în alegeri parlamentare anticipate.

„Cherchez la femme”, spune o celebră expresie franceză în cazul dacă de întâmplă ceva neprăvăzut şi necunoscut. Strategia comuniştilor de a ajunge la alegeri parlamentare anticipate a fost dată peste cap de ieşirea, cu Zinaida Greaceanîi în prim-plan, a lui Igor Dodon din PCRM. Reieşind din faptul că liderii comunişti, Voronin şi Tkaciuk, neapărat văd în spatele „trădărilor” din PCRM pe cineva, la fel s-a crezut şi în cazul plecării lui Greceanîi şi Dodon. Iniţial, strategii comunişti l-au acuzat de toate „relele” pe liderul PLDM şi prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat.

Mai nou, comuniştii au schimbat personajul acuzat că ar sta în spatele plecărilor din PCRM. Explicaţia lui Iurie Muntean, după ce l-a îmbrâncit pe Plahotniuc, a fost elocventă: „Ceban este un trădător și nu are nici măcar voie să treacă pe lângă noi. Trebuie să ne ocolească. Dl Plahotniuc a încercat să-l apere, arătând de fapt cine stă în spatele plecării. Tăticul o venit să-l apere…” „Evrica”, sau aşa pot fi caracterizate atacurile comuniste anti-Plahotniuc, după ce şi-au dat seama cine de fapt stă în spatele plecărilor din PCRM.

Poate, dar această raţiune a comuniştilor este mai mult de ordin subiectiv. Dar, cel mai probabil, comportamentul comuniştilor este determinat de alt motiv, unul obiectiv – pierderea treptata a influienţei şi ponderei reale a PCRM în societate. După ce i-au atăcat pe toţi care-i puteau ataca, comuniştii au identificat o nouă ţintă predilectă – PDM, iar trecutul dubios şi persoana controversat ale lui Plahotniuc este „păcat” să nu le ataci.