Ostracizarea lui Vlad Filat din viaţa politică moldovenească de către Curtea Constituţională l-a impus pe fostul prim-ministru al guvernului Republicii Moldova să se concentreze exclusiv asupra vieţii politice interne din partid. Drept urmare, liberal-democraţii l-au înaintat în prim-planul vieţii politice moldoveneşti pe politicianul nr.2 (prim-vicepreşedintele PLDM) din acest partid – ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.
După decizia „istorică” a Curţii Constituţionale din 22 aprilie 2013, Leancă este persoana care suplineşte în fruntea cabinetului de miniştri funcţia vacantă lăsată de Filat, asigurând interimatul ei. În toată această perioadă (de la 22 aprilie încoace), anume candidatura ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene a fost cea mai vehiculată în spaţiul public pentru a fi desemnată în a forma un nou guvern al Republicii Moldova. Reieşind din actuala conjunctură politică, desemnarea lui Leancă de către şeful statului, Nicolae Timofti, la 15 mai 2013, a fost una previzibilă, firească şi logică.
În calitate de premier desemnat, Iurie Leancă va trebui să treacă „hopul cel mare” – votul în parlament. PLDM, in corpore, evident, va vota pentru candidatura lui Leancă (+ 31). PCRM doreşte alegeri parlamentare anticipate şi de aceea nu-l va susţine pe prim-vicepreşedintele liberal-democrat (– 34). La fel, au anunţat că nu-l vor vota pe Leancă socialiştii conduşi de Igor Dodon (– 4). Cel mai probabil, vor da vot de încredere guvernului liberalii reformatori în frunte cu Ion Hadârcă (+ 7) şi deputaţii neafiliaţi ai grupului Vadim Mişin (+ 3). Este puţin probabil că neafiliaţii Mihai Godea şi Sergiu Sîrbu vor vota pentru Leancă (– 2). În aceste condiţii, balanţa pro sau contra unui guvern condus de Leancă va fi înclinată de PDM, liberalii lui Mihai Ghimpu contând mai puţin în ecuaţia politică de investire a unui nou guvern al Republicii Moldova.
Pe lângă aspectele instituţionale ale investirii noului guvern, votul PDM, pro sau contra lui Leancă, va reprezenta un test al sincerităţii intenţiilor europene ale acestui partid. Surprinzător, dar în urma tevaturii politice din acest an, PDM s-a erijat în calitate de cel mai pro-european partid politic din Republica Moldova. În special, unul dintre argumentele de bază ale democraţiilor moldoveni, referitoare la demiterea guvernului Filat, la 5 martie 2013, a fost năruirea „visului european” al Republicii Moldova.
Imediat după actul din 5 martie 2013, PDM (alături de PL) a condiţionat negocierile cu PLDM, privind investirea unui nou cabinet de miniştri, prin evitarea numirii din nou a lui Vlad Filat în funcţia de premier. Democraţii moldoveni, chiar au identificat soluţia care ar „mai da o şansă visului european” al Republicii Moldova – desemnarea lui Iurie Leancă de către PLDM la funcţia de prim-ministru al guvernului Republicii Moldova.
„Ironia sorţii” (şi a Curţii Constituţionale) a făcut ca PLDM să-l propune şefului statului pe Leancă la funcţia de premier, iar acesta să desemneze candidatura prim-vicepreşedintelui liberal-democrat pentru a forma noul cabinet de miniştri al Republicii Moldova. Ori, odată cu desemnarea lui Leancă, PDM este pus în faţa faptului să-şi developeze adevăratele intenţii – cât sunt ele de europene? Dacă PDM va aborda în timpul negocierilor constructiv candidatura lui Leancă, nu prin condiţionări, atunci, într-adevăr, intenţiile democraţilor privind viitorul european al Moldovei sunt adevărate şi sincere. Iar dacă ei vor încerca din nou, atrăgând PLDM în „plasa votului conjunctural”, să obţină cât mai multe „privilegii instituţionale”, atunci „visul european” al PDM a fost doar o retorică goală – o armă tactico-strategică utilizată („principial” şi „valoric”) într-o luptă politică oarbă.
Ion Tăbârţă 